Se ia.
E contagios.
IMPASTO și lucrul cu pastă pe pânză inspiră în nedefinit pentru ca apoi să fie inspirat de tine și talentul tău.
E ca și cum tu pictezi și pui în formă pe pânză dar și pânza te definește pe tine, până în cele mai mici amănunte.
Pânză îți definește personalitatea, dorința de frumos, modul prin care ai reușit să te exprimi ca și felul în care privești oamenii și lumea.
Însă nimic nu se compară cu momentul în care înveți pe cineva tehnica IMPASTO.
Sigur, tu știi, tu îi explici că doar tu ai mai făcut și nu numai un tablou dar poate zeci, sute.
Însă explicând îți redefinești ție însuți totul și totul capătă altă dimensiune.
E ca și cum te-ai dedubla văzând și văzându-te tu pe tine în același timp.
Și nu ai cum să nu fii de acord cu faptul că redescoperi deprinderi, moduri de exprimare, tehnici și crâmpeie de acțiune în ceea ce face celălalt.
Tu inspiri și arăți ce și cum dar când vine timpul ca celălalt să face ceea ce ai spus, tu te redescoperi în acțiunile lui, e ca un deja vu deși mai mereu e posibil să fii uimită de alte și alte moduri și feluri de a crea cu tehnica IMPASTO.
Pentru că fiecare are stilul lui.
Pentru că fiecare stil e foarte posibil să fie exprimat altfel, mâna care unduiește și așterne pasta, felul în care conturează și definește realitatea, totul revine să-și exprime, într-un final, complexitatea trăirii.
Poater sună ciudat și pompos dar simplificand, când ești profesor de IMPASTO cel mai mult ai de învățat de la studenții tăi.
Fix ca în imaginele atașate.
